Adrian Nartea s-a născut pe 6 august 1981, la Brașov. A început să joace handbal în gimnaziu apoi a continuat cu volei de performanță și snowboard în timpul liber. Sportul a devenit o pasiune, iar Adrian a decis că ar putea crea și o carieră din acest lucru, astfel a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport, în paralel dorind să își împlinească un vis, acela de a fi spion, a continuat în paralel și cu Socio PsihoPedagogia apoi pasionat de dreptate a început și Dreptul la București. Adrian Nartea a încercat și modellingul, la început la Brașov apoi, pe urmă, la București, și peste hotare apoi a urmat un curs natural al lucrurilor și a făcut primul pas în televiziune, unde a fost invitat să prezinte diferite emisiuni, iar apoi, cariera sa a migrat inevitabil, către actorie. A încercat multe și a rămas acolo unde îi era menit. Viața lui Adrian se ghidează după principiul EHFAR (everything happens for a reason), având în vedere provocările prin care a trecut în viață până acum și modul în care a reușit să pășească peste ele. Adrian vine cu o poveste de viață cel puțin interesantă, plină de suișuri și coborâșuri, o narațiune din care fiecare dintre noi avem ceva de învățat. Dar, lucrurile în viața lui au luat o întorsătură neașteptată, oferindu-i niște scenarii sumbre ce l-au adus față în față cu multe întrebări, decizii și mai ales, necunoscute. Trecute cu succes și determinare, apoi ca răsplată a urmat “Vlad” care aduce cu sine o experiență de viață ieșită din tipare, experiență care l-a ajutat să învețe, să se dezvolte și să ajungă cine este el acum. În prezent, este unul dintre cei mai îndrăgiți și talentați actori din România, cu mai multe roluri în piese de teatru, cât și seriale, pe lângă rolul emblematic din serialul Vlad, dar totodată, este și omul de la care putem învăța multe despre autocunoaștere și adaptare.